Inventis Forum 2010

A fost si Inventis Forum. Business-Edu si-a propus ca Inventis Forum sa fie evenimentul anului pentru domeniul de Resurse Umane, care a pus accent pe dezvoltare, inventivitate, continut, inovatie, interactivitate, schimbare, pe calitatea companiilor prezente, pe speakeri si pe ceea ce au de spus pietei, la acest moment.
Cu studii de caz si teme de workshop au fost prezente companii precum BCR, BRD Finance, Vodafone, GE Money, Holcim, OTP Bank, Pirelli Tyres, Coface Romania.
Companiile de consultanta in domeniu au ales sa prezinte trenduri, bune practici, studii de caz cu rezultate sau au organizat sesiuni de workshop: Trend Consult, Interact, AchieveGlobal, PricewaterhouseCoopers, ITOL, Ascendis, ASEBUSS, EXEC-EDU, RDI, Mind Master si altele.
Am creat o zona de interactiune directa cu participantii veniti la eveniment, prin SHOW Zone si am adus in prim-plan generatia Y, prin participarea cu workshopuri a organizatiilor VIP si CROS. Am provocat audienta la dezbatere cu organizatia ARDOR si am inspirat viitori traineri cu Scoala de Training.
Pe parcursul celor 2 zile am gazduit 120 de participanti si le-am pus la dispozitie un cadru informal de sharing knowledge, invatare si observare.
Mai mult decat pana acum, ne dorim sa fim promotorii dezvoltarii prin cultura, prin zone conexe dezvoltarii individului, prin arta si prin forme diferite de manifestare a performantei, menite sa inspire.
Astfel, cu participarea extraordinara a fascinantului si talentatului dansator si coregraf RAZVAN MAZILU, am creat o ”punte intre oameni” si am adus actul de cultura aproape de invitatii nostri. RAZVAN MAZILU este un artist total, desavarsit, de o candoare si sinceritate remarcabile. Momentul sau artistic a debutat cu un dialog intre el si invitatii nostri, de o naturalete deosebita, o atentie si o aplecare pentru public care a produs salii multa emotie si bucurie. A urmat un moment de dans din spectacolul sau „SELL ME”, in care remarcabilul dansator a recreat atmosfera unui cabaret, dansand fermecator si cu umor, dovedind inca o data faptul ca este o personalitate puternica. Inzestrat cu o gratie iesita din comun, RAZVAN MAZILU este un ambasador autentic pentru dansul contemporan cat si pentru spectacolul coregrafic in Romania. Va lansam invitatia sa savurati si sa va bucurati de spectacolele sale in cadrul Teatrului Odeon sau Operei Romane din Bucuresti.
Un alt moment deosebit in cadrul Forumului a fost prezenta lui Alex Gavan, cunoscutul alpinist de mare altitudine, recunoscut la doar 25 ani pentru cucerirea a trei dintre varfurile de peste 8000 metri din lume, in mai putin de 2 ani.
Din 2006, este cel mai tanar roman care a escaladat un varf de peste 8000 metri. La aceasta se adauga specificul ascensiunilor lui Alex, prin faptul ca nu foloseste oxigen suplimentar sau serpasi. Fotografiile sale au fost deja expuse in diverse expozitii. Lui Alex ii place in egala masura sa impartaseasca celorlalti din experientele sale, care privesc un leadership vizionar, sinergia in munca de echipa, scopuri clare si evaluarea riscurilor.
Noi consideram ca astfel de manifestari aduc astazi reala valoare si construiesc o imagine a pietei de dezvoltare din Romania, indeamna indivizii la actiune, dinamism, cat si la reflectie deopotriva, la imaginatie si creativitate, schimbare si a obtine rezultate, fiind mai pro-activi si aducand mai multa calitate actului de invatare.









